Music: Recenzie Tarja Turunen – What Lies Beneath (preluare de pe MetalAct.ro)

Am decis sa transfer articolele și interviurile pe care le-am făcut pentru diferite reviste pe blogul meu personal. Recenzia de mai jos a fost publicată pe MetalAct în data de 5 septembrie 2010.

Lansat la inceputul lunii septembrie “What Lies Beneath” este cel de-al patrulea album solo al sopranei lirice Tarja Turunen. Ceea ce il deosebeste de celalte albume este o maturitate muzicala si un curaj in fortele proprii evidente de la prima piesa la bonus track-uri. Trebuie sa mentionz de la bun inceput ca nu este un album “usurel” sau “simplut”, din contra, este foarte complicat si complex, deoarece “ce se afla dedesubt” nu poate fi rezumat atat de usor. Tarja a fost preocupata de legatura dintre muzica si text, lucrand indelung la imbinarea celor doua elemente. De aceea mesajul albumului poate fi interpretat in mai multe “chei”: ce se ascunde in spatele iubirii, ce defineste si caracterizeaza un om , viata in general.

Nu este un album care poate fi caracterizat de heavy metal extrem, dar nici de muzica clasica. Totusi are accente din heavy metal punctate prin chitare (“Little Lies”, “Falling Awake”), de death metal prin vocea lui Phil Labonte (“Dark Star”), dar si din muzica experimentala/ industriala prin atmosfera intunecata (“I Feel Immortal”, “In For A Kill”). Orchestra simfonica se face simtita pe tot parcursul albumului, dar rolul ei este de a sublinia accentele dramatice ale pieselor si de a crea o atmosfera aproape sinistra pe alocuri. Vocea Tarjei este mult mai dramatica decat in ceea ce a cantat pana acum si joaca in fiecare piesa alt rol, total diferit de cel precedent.

Desi toate piesele sunt total diferite una de alta, ele au un element comun care le domina: “What Lies Beneath” – fiecare piesa incearca sa raspunda la aceasta intrebare. Recomand spre ascultare “Crimson Deep” (duet-ul de la tobe este minunat), “I Feel Immortal” (datorita atmosferei care iti face “pielea de gaina”), “Anteroom of Death” (piesa de deschidere desi o piesa aparent ludica, are un mesaj mai degraba morbid, iar vocea Tarjei alaturi de Van Canto completeaza perfect atmosfera piesei), “Dark Star” si “Little Lies” (pentru duritatea lor). “Until My Last Breath” si “Falling Awake” doua dintre single-urile albumului mi se par prea “radio-friendly”. “Rivers of Lust” si “In For A Kill” au fost piesele care m-au uimit la Tarja si mi-au aratat cat de mult s-a maturizat pe plan muzical. “Naiad” mi-a adus aminte de muzica din filmele din anii ’70, explicand mult prea direct mesajul albumului a ajuns bonus la variant deluxe. Cover-ul dupa Whitesnake este… interesant pentru ca Tarja canta alturi de fratii ei Timo si Toni.

Merita sa-i dati o ascultare daca nu sunteti pasionati de muzica clasica, macar pentru a-i asculta pe Terrana, Calhoun, Wimbish, Van Canto, Satriani si Labonte. Nu este un secret pentru nimeni ca “What Lies Beneath” este un “album de voce”, in care toate elementele instrumentale o accentueaza, de aceea merita ascultat pentru a vedea ce se poate face cu o voce bine stapanita.

Alexandra F.

Books: Lansare antologia "Dincolo de noapte", 2 iunie la Bookfest 2012

Dacă sunteți ca și mine ”devoratori” de cărți în general și literatură romantică, gotică, horror, fantastică, etc în special, atunci probabil vreți să fiți la curent și cu noile apariții în domeniu.

În cadrul târgului de carte Bookfest 2012 va fi lansată prima antologie românească de povestiri gotice originale, scrise special în acest scop de către 12 scriitori români, dintre care 5 sunt autori publicaţi peste graniţă şi/sau premiaţi de către Societatea Europeană de Science-Fiction şi Fantasy, iar ceilalţi 7 sunt fie autori consacraţi, deţinători a numeroase premii literare naţionale, fie tineri autori de mare talent. Antologia se numeşte ”Dincolo de noapte - 12 fețe ale goticului” (editor: Oliviu Crâznic, autorul premiatului roman gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul) şi reuneşte poveşti pe care editorul le-a considerat a fi de nivel internaţional, capabile a rivaliza cu lucrările maeştrilor genului de peste graniţă.

În revista Galileo online am găsit detalii despre lansare: 2 iunie, ora 14:00 la standul editurii Millennium (Romexpo, Pavilion C2, stand B26). Vor fi prezenți Oliviu Crâznic, Ştefana Cristina Czeller, Liviu Radu, Narcisa Stoica, Florin Pîtea, Raluca Băceanu, Cătălina Fometici, Laura Sorin, Ciprian Mitoceanu.

Pe pagina de facebook a antoligiei am gasit sumarul:

Oliviu Crâznic – Cuvîntul editorului: O epopeee cu final (sper!) aşteptat
Ştefana Czeller – Spălaţi de sîngele fecioarelor
George Lazăr – Ziditorii de biserici
Liviu Radu – Diferite nuanţe de beznă
Narcisa Stoica – Argint Viu
Dan Doboş – Violet
Florin Pîtea – Văgăuna bîntuită
Raluca Băceanu – Fraţii de Saint-Yves
Cătălina Fometici – Sub vălul nopţii
Laura Sorin – Copiii Diavolului
Oliviu Crâznic – Pivniţele Palatului Charron
Ana-Maria Negrilă – Ora morţii
Ciprian Mitoceanu – Ispăşirea

Tot pe Galileo online puteți găsi o serie de ”Making of...” a antologiei.

Un detectiv particular damnat urmărind un ucigaş în serie, o însărcinare comunistă cu motivaţii oculte, călători în timp în vremea lui Jack Spintecătorul, victimele farmecelor şi consecinţele apelării la vrăjitoare, vizitatori americani la un cimitir străvechi din România, un călugăr medieval făcând o descoperire zguduitoare, un frate şi o soră împinşi către crimă şi păcat, un sat bântuit de lupi şi de legende, o diavoliţă luată prin surprindere de sfârşitul lumii, un preot răpit de doi bărbaţi misterioşi şi forţat să trateze rănile unei tinere legate în lanţuri, un răzbunător înfruntând o corporaţie dubioasă, o casă în care fantomele sunt prizoniere şi victime… pe scurt, 12 FEŢE ALE GOTICULUI.

Muisc: Interviu Mark Jansen de la Epica (preluare de pe România Liberă)

Am decis să postez articolele și interviurile pe care le-am făcut pentru diferite reviste și pe blogul meu personal. Mai jos este interviul pe care i l-am luat lui Mark Jansen de la Epica în martie 2011, când au susținut un concert în București. Interviul a fost pentru România Liberă și poate fi citit aici în ediția on-line a ziarului.



Fondatorul trupei Epica despre inspiraţie, psihologie şi noua ordine mondială

După trei ani de la prima reprezentaţie în România, rockerii olandezi de la Epica au susţinut recent un concert sold-out în clubul Silver Church din capitală.

Timp de aproape două ore, peste 700 de fani s-au lăsat purtaţi de sound-urile pieselor de pe albumul "Design Your Universe", promovat în cadrul unui turneu şi în Olanda, Germania, Finlanda, Franţa, Elveţia, Cehia, Italia, Belgia şi Marea Britanie.
Mark Jansen, fondatorul trupei Epica, a acordat un interviu în exclusivitate pentru România Liberă în care a vorbit despre albumul "Design Your Universe", despre noua sa trupă MaYaN şi despre pasiunea lui pentru psihologie.

R: Am făcut cunoştinţă cu muzica voastră în 2003 când aţi lansat "The Phantom Agony", iar de atunci până în prezent, la "Design Your Universe", aţi trecut prin nişte schimbări de componenţă şi de muzică. Cum priveşti toate acestea?
Mark Jansen: De fapt nu am avut atât de multe schimbări. Doar două, în cât timp? Opt ani? Am fost destul de constanţi.

R: Cum aţi ajuns de la sound-ul general al muzicii de pe "Phantom Agony" la sunetul de pe "Design Your Universe"?

M. J: În parte din cauza lui Isaac Delahaye (n.a. chitară) şi a lui Arien van Weesenbeek (n.a. tobe) care ni s-au alăturat ulterior şi care sunt orientaţi mai mult spre death metal. Au adus cu ei o adiere nouă şi au făcut muzica un pic mai dură. Dar şi noi ne doream să facem astfel de muzică, deci a fost o combinaţie de factori. Chiar şi cu vechea componenţă muzica ar fi devenit mai dură, dar prin alăturarea celor doi acest lucru a fost mai uşor de realizat.

R: La începuturile formaţiei aţi decis să porniţi de la o muzică cu influenţe orientale şi să ajungeţi la ceva mai dur?
M.J: Eu nici nu mă gândesc la asta. Pur şi simplu mă las purtat de val.

R: Într-un interviu în noiembrie spuneai că aţi început să lucraţi pentru noul album. În ce direcţie încerci să duci Epica cu noul material discografic?
M.J: Atunci când mă apuc de scris nu mă gândesc unde voi ajunge. Dacă este un material bun, îl includem pe album. Abia apoi realizăm că noul album sună diferit faţă de anteriorul.

R: Cum decideţi ce veţi include pe album?
M.J: Lucrăm cu Sascha Paeth (n.a. producător Avantasia, Edguy, After Forever, Rhapsody of Fire, Kamelot, Angra). Lui îi prezentăm întotdeauna toate piesele. El este cel care spune "Acest cântec este bun, acesta nu".

R: Deci folosiţi o terţă persoană.
M.J: Da. După un timp nu-ţi mai dai seama care piesă este bună sau nu, pentru că lucrezi la ele de un an şi le ai deja întipărite în memorie.
Iar el vine cu o viziune proaspătă, priveşte totul dintr-o perspectivă nouă şi astfel poate spune ce sună bine şi ce nu.

R: Şi tot cu el ai lucrat şi pentru MaYaN.
M.J: Da, acest tip este un geniu! Îmi place să lucrez cu el, pentru că ştie exact ce putem face noi, iar noi ştim exact de ce este el în stare. Acest lucru funcţionează într-un mod grandios. Este una dintre cele mai plăcute persoane pe care le-am cunoscut vreodată şi este foarte talentat. Nu aş vrea să schimb nimic pentru că formăm o echipă minunată şi face o treabă foarte bună.

R: Referitor la MaYaN, de ce ai decis să îl porneşti ca pe un proiect separat şi nu ca următorul album Epica?
M.J: Dacă ar fi fost următorul proiect Epica, cred că Simone (n.a. Simone Simons, solistă) nu ar fi fost deloc fericită.

R: De ce?
M.J: Pentru că MaYaN este un proiect mult mai dur decât Epica, dar melodic în acelaşi timp. Cu Epica nu aş fi putut aborda un astfel de stil, deoarece Simone este solista noastră şi cu MaYaN am încercat o nouă abordare, am integrat tot ce nu am putut face cu Epica.

R: De asemenea, aveţi şi foarte mulţi muzicieni invitaţi. Spre exemplu, Laura Macri, Floor Jansen (ReVamp, ex. After Forever).
M.J: Da, fanii aşteaptă de mulţi ani să audă o colaborare între Floor şi Simone, iar acum cu MaYaN acest lucru se va întâmpla în sfârşit.

R: Ele oricum au mai cântat împreună în concerte.
M.J: Da, dar niciodată pe o înregistrare.

R: De ce ai decis să studiezi psihologia şi nu ai urmat cursurile unei facultăţi de muzică?
M.J: Întotdeauna am vrut să fac lucruri care să-mi placă. M-a atras foarte mult psihologia şi cred că nu mi-ar fi plăcut deloc să studiez muzica.
Vreau să fac ce îmi place din proprie iniţiativă, nu vreau să fac ceva pentru că aşa îmi spune cineva. Iar în muzică vreau să fac ce vreau eu. Am auzit poveşti despre oameni care au studiat la Conservator şi după asta nu au mai putut gândi muzica printr-o prismă personală, erau deja oarecum programaţi. Şi eu nu vreau să păţesc acelaşi lucru, nu vreau să fiu programat ca ei. De asemenea, vreau să ascult muzică în felul meu. Acesta este motivul pentru care nu am vrut să studiez muzica.

R: Dar aproape toţi colegii tăi de trupă au studii muzicale.
M.J: Yves Huts, basistul, a studiat economia. Isaac (n.a chitarist), Arien (n.a baterist) şi Coen Janssen (n.a clăpar) au studiat muzica. Deci jumatate-jumatate. Poate sunt deja programaţi (râde).

R: Poţi ajunge să te pierzi cântând mereu aceleaşi partituri.
M.J: Eu nu vreau acest lucru, pentru că am luat lecţii de chitară jumătate de an şi tipul m-a pus să cânt ceva ce nu-mi plăcea. Eu i-am zis că vreau sa cânt Iron Maiden, iar el a refuzat şi a zis că întâi trebuie să cânt acele partituri şi atunci am zis că nu vreau.

R: Te-ai gândit să începi o carieră ca psiholog sau psihiatru sau preferi să studiezi din afară spiritul uman?
M.J: Mi s-a părut interesant modul în care gândesc oamenii. De aceea am şi ales să studiez psihologia.

R: Ai aplicat ce ai studiat şi în muzică?
M.J: Da, cred că tot ce am realizat în viaţă a ajuns să fie integrat cumva în versurile pe care le scriu. La fel şi studiul psihologiei, dar nu la un nivel conştient.

R: Întrebam asta, deoarece versurile de la "Resign to Surrender" şi "Martyr of the Free World" au o tematică sociologică pregnantă şi conţin un avertisment foarte puternic la adresa oamenilor.
M.J: Pentru că ne îndreptăm cu toţii într-o direcţie greşită, tot ceea ce contează sunt banii. Ce sunt banii în ziua de azi? Doar un număr într-un cont bancar. În trecut banii erau un echivalent pentru aur, astăzi banii nu mai înseamnă nimic... sunt doar aer, o glumă. Oamenii trăiesc pentru ceva ce este o glumă şi astfel trăiesc într-o poveste, în ceva ce nu mai este real. Din ce în ce mai mulţi oameni sunt transformaţi în sclavi. Toată lumea munceşte doar pentru un mic grup de elită care are toată puterea, care este de fapt o putere mondială. Astfel un grup foarte mic de oameni are control asupra tuturor oamenilor din lume. Nu suntem nimic mai mult decât nişte furnici care muncesc pentru o regină. Eu am decis să nu particip în acest sistem. Eu fac de unul singur ceea ce vreau, întotdeauna am făcut ceea ce am vrut şi nu am nici un regret. Mă simţ liber. Majoritatea oamenilor au un serviciu de care nu sunt mulţumiţi, iar când îi întrebi de ce continuă să lucreze acolo, răspunsul este "Am nevoie de banii aceia". Astfel ei sunt deja prinşi ca nişte musculiţe în plasa păianjenului.

R: Vorbind de această dominare, inclusiv industria muzicală, marketing-ul şi vânzarile vin înaintea artei. Cum reuşiţi să faceţi faţă acestei realităţi?
M.J: Am semnat cu o casă de discuri care nu se amestecă deloc în muzica noastră sau în grafica albumelor noastre. Pentru că Nuclear Blast este printre puţinele case de discuri care îi lasă pe artişti să decidă cum să sune muzica lor, ce grafică să folosească şi cum să-şi conceapă concertele, iar ea se ocupă de vânzarea proiectului.
Noi nu le spunem cum să-şi vândă CD-urile, ei nu ne spun cum să ne facem muzica sau cum sa ne proiectăm grafica. Şi nu mai sunt atât de multe case de discuri la fel. Astfel noi am gasit cea mai bună casa de discuri pentru noi.

R: Tot la Nuclear Blast veţi scoate primul album al trupei MaYaN şi tot aici Floor şi-a lansat albumul de debut al formaţiei ei, ReVamp. Se axează doar pe un anumit tip de muzică?
M.J: Nu, au tot felul de formaţii de metal. Cât timp artiştii se încadrează între rock şi metal, casa de discuri are tot felul de trupe în portofoliu.
De asemenea Nuclear Blast are un contract extrem de subţire, pe când alte case de discuri au contracte groase cât o carte. Astfel poţi face orice vrei ca artist. Formaţiile sunt mulţumite şi la fel şi casa de discuri.
Acesta este singurul mod de lucru care funcţioneaza pentru Nuclear Blast. Alte case de discuri mai mari ar putea învăţa de la ea.

N.B.: Pozele sunt făcute de mine la concertul Epica din Silver Chruch, București, în data de 29.03.2011.

Music: Recenzie EPICA – Design Your Universe (preluare de pe Metal Act)

Am decis sa transfer articolele și interviurile pe care le-am făcut pentru diferite reviste pe blogul meu personal. Recenzia de mai jos a fost publicată pe MetalAct. 

EPICA – Design Your Universe

data: 01 Noiembrie 2009

Una din trupele care de la lansarea primului album se reinventează în mod constant este în mod cert EPICA. Înca de la “Phantom Agony” olandezii au progresat în mod vizibil muzical, religios, social şi intelectual atingând (pe moment, până la următorul produs de studio) apogeul prin proaspăt lansatul “Design Your Universe”. Un album absolut mirific, fascinant, exotic şi ezoteric. Băieţii şi fata ne dovedesc că nu numai l-au studiat pe Mozart, dar l-au şi înţeles. Fiecare piesă este o poveste în sine, iar toate puse laolaltă dau un mozaic muzical fascinant şi de ce nu, sensibil.
Tema centrală a albumului “Design Your Universe” înseamnă exact asta: Reinventează-ţi universul, tu cel care îl asculţi poţi să-ţi creezi propria ta lume, de fapt ai responsabilitatea să-ţi creezi propria ta lume, propriul tău mircocosmos, care la rândul său va influenţa macrocosmosul în toate sferele sale: sociale, politice, religioase, ideologice, etc. Ca o adevărată operă de artă, acest album poate fi interpretat în mai multe chei: muzical, textual, social, politic, religios, etc. Fiind un album conceptual voi aborda partea muzicală şi textuală a sa.

Samadhi
De la “Phantom Agony” EPICA şi-au stabilit structura albumelor, acest lucru s-a vazut clar pe “The Divine Conspiracy”: un intro care deschide opera muzicală şi care pune piesele ce îl vor urma într-un anumit context muzical. “Samadhi”, intro-ul de la “Design Your Universe” reuşeşte chiar mai mult, reuşeşte să însumeze tot conceptul şi muzica albumului. De asemenea prin sensul termenului, care este explicat de “The Columbia Encyclopedia” ca fiind “o stare de absobţie profundă în obiectul meditaţiei, şi ţelul multor practici de yoga. În Buddhism termenul se referă la orice stare de concentrare asupra unui singur punct. În Hinduism semnifică cele mai înalte niveluri de contemplare mistică, în care conştiinţa individuala devine identificabilă cu zeitatea supremă” se stabileşte exact ţelul albumului şi ce a dus la crearea lui: meditaţia, încă o dată invitaţia la crearea propriului microcosmos. Pe de altă parte se poate înţelege şi că muzicienii au contemplat şi meditat îndelung la muzica şi versurile de pe “Design Your Universe”.
Conţinând doar orchestră şi cor piesa deschide calea uneia dintre cele mai “dure” piese de pe album.

Resign to Surrender (A New Age Dawns Part IV)
Deşi începe relativ “liniştit” cu orchestră şi cor, Mark “pune capăt” liniştii printr-o parte vocala foarte dură. Prima mea reacţie a fost de “Wow, ce bine cântă băiatul asta!”. Într-adevăr se simte un progres de la “The Divine Conspiracy”. Asta până când a intrat Simone la refren şi am realizat ca Simone “s-a pus la punct” bine de tot cu vocea (jos pălăria faţă de Amanda Somerville şi Oliver Palotai!). Piesa este un exemplu foarte fin de transpunere a mesajului textual în muzică (sau invers?): frica de necunoscut (tobele foarte rapide), de sfârşit (vocea apocaliptica a lui Mark), pierderea a tot ce abia am adunat precum şi îndemnul la a renunţa la tot balastul în exces pentru a restaura balanţa care ne distribuie starea de bine (vocea lui Simone şi povestitorul). Piesa are rolul de introducere şi aliniere la sensul titlului albumului. Deşi pesimistă ca şi tematica, este exact ceea ce trebuie pentru a te face curios sa vezi ce urmează. Corul şi orchestra m-au dus cu gândul la corul antic din tragediile anticilor, iar toba conturează perfect acest “peisaj apocaliptic”. Chitarele sunt foarte dure şi ritmate (prin duritatea lor se simte deja influenţa noului membru Isaac Delahaye, ex. God Dethroned) şi pe alocuri alături de orchestră (instrumentele de suflat mai ales) sună foarte sumbru. Partea de orgă care este rezolvată apoi într-un solo de voce care la rândul lui se rezolvă în solo-ul de chitare nu fac altceva decât să accentueze atmosfera sumbră a piesei: “Sfârşitul este aproape”.

Unleashed
Începe cu un cor care îsi păstrează rolul de “cor antic” din “Resign To Surrender”. O piesă care vorbeşte de degradarea umană faţă de univers şi faţă de individ. Anii degradează individul care nu se împlineşte din nici un punct de vedere, uman sau spiritual şi ajunge să se piardă pe sine în cursul curgerii lor, sufletul ajungând să se simta captiv dorind doar să fie eliberat.
Muzica la rândul ei îşi păstrează nota apocaliptică de la prima piesă, dar totuşi dă o notă de ironie şi de pesimism notabile mai ales la partea de solo prin corul în crescendo de la început, pianul foarte înalt şi vocalizele “fantomatice”. Totuşi este după părerea mea cea mai “comercială” piesă de pe album (de aici şi piesa care promovează cu un videoclip albumul), asta pentru că nu are aceleaşi efecte elaborate ca celelalte piese de pe “Desin Your Univesre”

Martyr of the Free World
Speed metal care trece prin melodic metal ca să ajungă la o repriză de muzică “bizantină” şi la o voce foarte expresivă (răutacioasă, malefică) a lui Simone. De remarcat este partea de refrem unde vocea lui Mark, chitarele extrem de dure (să fie influenţa lui Isaac?) şi clapa se îmbină într-un efect absolut unic. Corul gregorian aduce un alt accent de muzică “bizantină” şi accentuează tematica religioasă dată şi de cuvântul “martir” din tilul piesei.
În lumea pesimisto-apocaliptică descrisă în piesele precendente se găseşte o mişcare de rezistenţă formată dinntr-un grup de oameni care lupta pentru libertatea pe toate planurile. Mesagerul acestui grup de oameni liberi, cei care deja îşi creează singuri universul va deveni martirul lumii libere, ucis fiind de cei care se opun libertăţii.

Our Destiny
M-a fascinat cum sună vocea lui Simone pe această piesă. Absolut minunat, extrem de expresiva şi de clară. Pe de altă parte imi place mult strofa în care vocea cântă doar cu bass-ul şi clapa. Minunat este şi pasajul de la final cu duetul dintre Simone şi cor.
Textual este prima piesă în care se întrezăreşte “o rază de lumina”. Destinul celui care cântă este cheia eliberării. Pe de altă parte textul m-a dus cu gândul la muzica medievală şi la barzii care prin muzica lor puteau influenţa îşi puteau influenţa acultătorii.

Kingdom of Heaven (A New Age Dawns Part V)
Titlul te duce cu gândul la filmul cu acelaşi nume, dar are în contextul piesei două înţelesuri diferite: paradisul biblic, dar şi “lumea explicată” de fizica cuantică şi teoria relativităţii.
Una dintre cele mai complexe piese ale olandezilor. O operă în sine, lungă de peste 13 minute şi formată din cinci părţi în care se dezbate tema fizicii cuantice şi percepţia acesteia din punct de vedere religios.
Muzica este absolut spectaculoasă, influenţe de muzică tibetană (şi corul de başi de la început este absolut magnific), cu clopoţei de vânt care trec apoi printr-o parte orchestrală şi se rezolvă într-o bucată de speed metal melodic de toată frumoseţea. Accentuez iar pe duetele lui Simone cu corul şi vocea lui Mark, foarte bine interpretate. De remarcat este şi orchestra care în marea de riff-uri dure de chitare sună precum sirena unui vapor într-o furtună pe mare. După ce primele trei părţi ale piesei au fost extrem de dure din punct de vedere al muzicii, partea a IV-a se deschide printr-o chitară acustică – imaginea “Împărăţiei cerului” – şi o atmosferă idilică. Totuşi printr-o voce dură acest rai este închis celui care l-a pătruns. Urmează o parte epică desprinsă din operele clasice şi un solo de chitare care este tipic pentru rock-ul progresiv (aviz amatorilor!). Piesa este rezolvată în aceeaşi atmosferă de la începutul ei, ceea ce simbolizează în planul textual reîntoarcerea celor care au năzuit cunoaşterea supremă pe pământ.

The Price of Freedom...
este moartea. Este explicaţia acestui preludiu, care aduce o altă notă de pesimism, de data asta explicând situaţia dramatică a omului, ca fiind rezultatul propriei lui “creaţii”, spre ex. războiaele, totalitarismul, etc

Burn to a Cinder
După mine această piesă împreună cu cea în care se rezolvă (“Tides of Time”) sunt piesele care o definesc pe Simone Simons ca şi artist şi o scot în evidenţă. Se observă foarte bine particularităţile şi elementele care o individualizează net faţă de celelalte voci din metalul feminin. Pe de altă parte se observă aici şi pasiunea ei pentru musical.
Ce îmi place la această piesă este cum instrumentaţia interpretează în acelaşi timp cu vocea textul, apar aceleaşi accente, aceleaşi pauze şi aceleaşi inflexiuni; se susţin reciproc.
Tematica piesei se referă la violenţa care ne afectează pe toţi, care face victime nevinovate. Precum şi dorinţa de a ne salva persoana dragă de această violoenţă, dar fiecare având destinul său individual, acest lucru nu este întotdeauna posibil.

Tides of Time
O bijuterie muzicală şi asta pentru că vocea lui Simone sună atât de veridic povestind tragedia îndrgostitului care şi-a pierdut jumătatea. Dar şi pentru pianul care suţine tema muzicală a piesei constant, intrarea restului formaţiei care accentuează punctul culminant al piesei şi solo-ul de chitară care aduce o tentă de progresiv acestei compoziţii cu influenţe de musical şi de lied de Liszt.

Deconstruct
Compoziţia chitarelor pe un ritm sacadat şi inconstant alături de duetul lui Simone şi Mark sunt elementele cheie ale acestei piese. Foarte frumoasă este şi partea de solo a lui Simone cu un cor în staccato pe fundal.
Tema este “deconstruirea” lumii în care trăim pentru construirea uneia mai bune.

Semblance of Liberty
Intro-ul este un alt exerciţiu de speed metal foarte bine realizat care apoi se rezolvă într-o bucată de black melodic pentru a termina într-o bucată de death melodic. Dacă nu ar exista orchestra, corul şi vocea lui Simone, această piesă ar trece fără probleme ca o piesă de metal extrem. Această duritate proaspătă a celor de la EPICA arată nivelul de maturitate muzicală la care au jauns. Foarte bune sunt solo-ul de citară care dă într-un cor care cântă în staccato şi finalul piesei care este death metal aproape pur.

White Waters
Piesa cu Tony Kakko. M-a dus aproape imediat cu gândul la filmul “The Lady in the Lake”. Vocalizele lui Simone sunt din altă lume, iar vocea atât de melodică a lui Tony completează perfect această broderie muzicală. Faptul că nu cântă în acelaşi timp accentuează senzaţia de diferenţă dintre cei doi: el este fiinţă a lumii terestre, ea este o fiinţă a lumii acvatice, a unei alte lumi, a lumii de dincolo.
Din punct de vedere muzical piesa asta este ceea ce într-o compoziţie de arhitectura este denumit ca fiind “5% roşu”, adica acel element diferit care accentuează întreaga compoziţie şi-i dă eleganţă.

Design Your Universe (A New Age Dawns Part VI)Ultimul din cei trei mari piloni pe care se sprijină albumul, a VI-a parte din “A New Age Dawns”, piesa care împrumută tiltul albumului “Design Your Universe” însumează toate elementele epice şi muzicale din piesele precedente: chitarele dure, atmosfera de poveste a unui spaţiu atemporal, primordial, orchestra, corul în staccato, chitarele acustice şi bineînţeles vocile lui Simone şi a lui Mark. Corul de pe această piesă îmi place în mod absolut special datorită părţilor de staccato, dar şi a vocilor.
Este cea mai optimistă piesă de pe album, explică în totalitate conceptul de redefinire a propriului univers.

Când au lansat “The Divine Conspiracy” EPICA au arătat că pot mai mult decât până în acel moment, au dat senzaţia că şi-au atins maximul de performanţă şi măiestrie muzicale, de aceea eram foarte curioasă de cum va suna “Design Your Universe”. Dar au demonstrat din nou că spiritul muzical creativ este nelimitat. S-au reinventat ca trupă şi prin schimbarea de chitarişti şi sunt mai puternici ca niciodată din punct de vedere muzical; şi-au asigurat o individualitate muzicală faţă de toate celelalte trupe cu care au fost comparaţi până la această dată – nu se mai poate spune despre ei că sună ca Nightwish (pentru că au o compoziţie mai complexă, o voce mai bună, mai expresivă), ca Within Temptation (au influenţe de rock progresiv), ca şi Kamelot (au inflenţe de speed metal şi metal extrem), etc.

Nu merită 10, pentru că au arătat că au potenţial. Merită 8,5, ca să demonstreze pe viitor până unde pot ajunge.

Alexandra Fratu

Books finished in April

On a similar note with the previous post, I decided I should also do one about the "products" I "used up" to mobilate my soul in April.

I have been pretty busy in April reading-wise. I finally managed to finish “A Feast for Crows” by George RR Martin. After the disappointment that was the middle of “A Storm of Swords” I was rather expecting anything from this forth volume and I was pleasantly surprised that I haven’t been reading it throughout openmouthed and with “Seriously!?” going over and over and over my head.

But the things that I liked in “A Game of Thrones” (which in my books haven't been yet topped by the three sequels I read so far) are still there: the insight in the character’s psychology, their development mechanism and the way in which Martin presents the stories and their stage. Another thing that will keep me reading “A Song of Ice and Fire” is the fact that he always finds a different way of telling the story and seems to have never-ending resources in doing so.

Another book I enjoyed immensely was Haruki Murakami’s “Gefährliche Geliebte” (orig. Jap. “Kokkyō no minami, taiyō no nishi”, Engl. “South of the Border, West of the Sun”). I promised to myself I will read more in German and with this in mind I got this book together with another one I yet have to start.
I love his books, I think the synergy within them attracts me just as much as the mystery surrounding his heroines. This book is all this and more. The only downside is that the book is too short (has only 218 pages). The entire book is floating between the real realm and the surreal one, being the wizard that he is, Haruki Murakami manages to make the transitions between the two without the reader noticing anything until he finds himself in one realm or the other.





After all the fantasy and magic I felt like reading something different and thus I picked up the horror novel “… și la sfârșit a mai rămas COȘMARUL” by Oliviu Crâznic. It really got me scared for a while. The atmosphere is very intense and keeps you reading and the characters are typical for the gothic-romantic writings. It reminded me of Poe’s writings’ mood, which is always a plus for the writings from this genre.
I liked the story, especially the ending. However I felt that putting so many different fantastic creatures together is somewhat confusing, also if not explained entirely. I found the author’s essay about different fantastical elements used in his book very educational and it shows that he actually researched profoundly and is very passionate about this topic. I feel that, if you have a soft spot for creatures of the night, you should try this book out and especially the essay. Unfortunately the book is available only in Romanian... for now at least.

Smile, it is good for the soul!
Alex.



P.S.: I have been keeping this post in Drafts for a while now waiting on 5 minutes to upload some pictures to it. Because the upload part is taking too long (it seems I just cannot find those 5 minutes), I will do that later.

Later Edit: I finally managed to add the pictures of the books.

Behind the Mirror: April Empties

I got the idea to do an “April Empties” blog after I’ve been watching some of Essie’s videos on her empties. I think her enthusiasm got to me and since I also have my share of empties within a month, I thought “Hey! I can do it too!” and I can also give some tips and tricks from my experience with the used products.
First of all, you have to know I am a do-it-yourself, all-natural kind of girl and I have recently found out that I do want to learn to do some of my own cosmetics (more on that will come – I think).

I can’t remember the exact order in which I used up the products and some of the packaging I already threw away, but I have replacements already, so I can show you those. Without further ado, here they are:

1. Green clay powder (for facial masks) from Mayam. I think this is the second time I used this up. I got it from elemental. I use it after I do a thorough deep cleansing twice a week. I mix it up with green tea and some other goodies (ex: grape seeds oil, rosa mosqueta oil, raspberry oil or acmella). For my weird sensitive and acné prone skin this is the perfect calming mask after a thorough scrub. Also being green it does not modify the natural color of my skin (which is pretty fair and I like to keep it that way, but more on that below).

2. Anti-Cellulite Gel from Life Care. This is the first time I used it up and I must admit I like it very much for a deep burning gel – now, I know this sounds very burning-the-witch-on-the-stake-middle-aged, but it actually does the job – it heats up very fast and very intense and you end very up red and burning. It contains mint, rosemary, carnitine and of course caffeine (the last two are famous for their fat burning capacities). I have recently seen a commercial for also a cellulite burning product from Nivea which should be very good because it had carnitine. Now sportspeople have been taking carnitine supplements for keeping their muscles fit and the fat from building for some time now, I find it rather funny that some beauty brands advertise it as it was just discovered. But anyhow….

Because I am exercising I cannot tell if it actually burns all the cellulite away (this is the way you are supposed to use it anyway), however I have noticed that it got somewhat diminished. It also helps with the muscular fever after exercising, because heating up it relaxes the muscles and sweats the remnants of the lactic acid out of them. In the same time it keeps the skin hydrated. The deeper you massage it the better it works.

I have mainly used it at night, but when I used it during the day I noticed that after some hours there were still some burning sensations going on. I suppose that was a good thing.

However I must admit that I haven’t managed to use it every day (maybe this is why it lasted from December until April), but I did try to use it constantly.

3. Henna from Lush. I am afraid, I cannot show you more than the packaging from Lush in which I got the henna, which is not that interesting. I am using henna for… about… 3… 4… years now (wow, that long!) and I have tried different brands in the range of red, mahogany red, deep red, a.s.o. Yes, I wish I had red hair, but since mine is so dark brownish, it will take a while to get it red or at least reddish… This one from Lush was in red. I got a big bar (of approximately 360gr) which I used twice (in two months – one application per month). From all the hennas I have used so far this was the most hydrating the main reason for this being that it contained cocoa butter. I will not insist on henna right now, because I plan another post on henna alone, but I must admit I like it very much and in the winter times I might get it again.

4. Coconut oil from Logona. I got this in November – December knowing it was pretty small (only 45 ml) and I wasn’t much expecting it to last. But it actually did last up until April, so it was the money worth after all. I use it on my hair the morning or the day before washing it up. I massage it on the length and ends by avoiding the roots, after that I tie the hair in a braid. I have noticed that it actually provides good nourishment to the hair. It is softer and had less split ends. Because it is a bio product has no parabens, silicones, a.s.o which goes perfectly with my henna routine (I actually mixed it up with some henna powders) and hair mask. I am no fan of the coconut smell, it actually gets me pretty queasy, but if it works for the hair I can take it as a girl. More on hair care, in a future post.

5. Anthelios AC from La Roche-Posay SPF 30. I mentioned before that I like my skin the way it was naturally meant to be: pretty fair. In order to keep it that way and because it is very sensitive and acné prone I need to shield it from the sun (UVA & UVB rays) all year long. After I watched Lisa Eldridge’s videos on Sunscreens I decided to go hunting and in November I got this one (yes, it lasted me from November since April). It is a fluid which enters the skin very fast and it is not leaving it as fattened as a lot of other sun screens usually did. It is water resistant, which comes in handy if you want to apply make-up over it, because the foundation blends very well over it and stays on for a longer period of time. However it does not hydrate the skin, so in winter times it is very important to use a hydrating cream or treatment during the night to prevent it from drying (yes, oily skin gets dehydrated too, I am afraid).
Because I have to use acné treatments, which give the skin a higher sensitivity to sun light (even in winter), I have to use a sun screen during the day. I use this as a day cream and make-up base all on its own without any other creams.

6. Brevoxyl. The main reason I use the above mentioned sun screen is this product. It bleaches and disinfects the acné affected areas of the skin and as a result the skin gets dehydrated and highly sensitive to the sun. The conclusion is – yes, you guessed it right – sun screen is needed during the day…
I got this product because it was recommended to me by my dermatologist. Now if you have acné and go to the nearest pharmacy and ask for this you might probably just get it, however you might not tolerate it very well. It is highly damaging (I cannot use it on the face anymore) because it dries the skin up, but it also helps with the eruption by calming it down. I use it with Avène’s thermal water, because it helps with most of these side effects. Therefore if you feel that you need this, just go and ask your dermatologist first. You need to know that this product is in no way to be associated with salicylic, glycolic acid or other fruit acids and retinol – because you will get chemical burns on your skin.
So… I used this “bad boy” up in April and got a new one (yes, unfortunately I need it on my back).

7. Aloe Vera Gel from Life Care. This is not a cosmetic product, but I decided to include it because inner wellbeing reflects itself on the outside as well. I have been drinking a few spoons of this mixed with grapefruit juice every morning for a month. It should cleanse and help detoxifying your organism. I am not sure if after a month you can tell if it did its job or not, but I feel that my liver is feeling a litter better after taking this (I think the grape fruit helped too). You can drink it mixed with juices from other fruits as well or on its own (for those of you with sensitive taste buds – I must warn you it does not taste very yummy).
You must also keep a healthy diet, if you want it to be efficient in its detoxifying job.

... and with this we come to an end. I hope you liked it. Please let me know if you might have any questions or comments. I am looking forward to them!

Smile, it is good for the skin!